DNA a intrat pe fir! Contractul firmei lui Dragomir cu RCS-RDS e verificat de procurori

DNA a intrat pe fir! Contractul firmei lui Dragomir cu RCS-RDS e verificat de procurori
  • Publicat:
  • Actualizat:

Contractul prin care firma Bodu a lui Dumitru Dragomir a primit 3,5 mil. euro de la RCS&RDS este verificat de procurorii DNA, acesta fiind folosit, în opinia anchetatorilor, de Sorin Alexandrescu, pentru a-l șantaja pe administratorul companiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Ancheta legată de acest contract se află faza actelor premergătoare, Dragomir nefiind pus sub învinuire, au mai spus sursele citate.

După cercetarea contractului și a împrejurărilor în care a fost încheiat acesta, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) vor stabili dacă încep urmărirea penală sau închid dosarul.

În 31 mai, directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, acuzat că l-a șantajat pe administratorul RCS & RDS Ioan Bendei, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, potrivit unei decizii luate de Judecătoria Sectorului 1, la propunerea procurorilor anticorupție.

Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată cu recurs la Tribunalul București.

În referatul cu propunerea de arestare a lui Alexandrescu, procurorii au menționat că acesta l-a șantajat pe administratorului RCS&RDS să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV, spunându-i că altfel va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că a dat mită 3,5 mil. euro pentru a obține drepturile de transmise a unor meciuri.

RCS&RDS susține că șantajul exercitat de Antena TV Group este continuarea unei campanii mediatice negative, iar în ceea ce privește contractul cu Bodu SRL – firmă deținută de Dumitru Dragomir – precizează că acesta este legal și nu are legătură cu LPF și cu difuzarea meciurilor de fotbal.

Potrivit DNA, directorul general al Antena TV Group este urmărit penal pentru șantaj, după ce, în perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, ar fi constrâns „un administrator al unei societăți comerciale să semneze un contract în condiții prestabilite, impuse de învinuit, sub amenințarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromițătoare pentru persoana în cauză”

Dosarul lui Alexandrescu a fost constituit ca urmare a denunțului făcut de administratorul firmei, a precizat DNA.

Sorin Alexandrescu a fost audiat în 30 mai la DNA, procurorii aducându-i la cunoștință acuzațiile și hotărând reținerea acestuia și prezentarea lui la instanță, cu propunere de arestare preventivă.

La sediul central al DNA a dat declarații, în 30 mai, și președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir. Acesta a spus, la ieșirea din sediul DNA, că între trustul Intact și RCS&RDS este o luptă „între doi elefanți”, iar el nu a greșit „din punct de vedere legal” cu nimic și nu a încasat niciun leu.

Dragomir a precizat că a fost chemat la DNA în calitate de martor în dosarul directorului general al Antena TV Group. „Am fost chemat martor la DNA. Am dat răspunsuri la toate întrebările procurorilor. Am dat o declarație, nu știu acum dacă este o plângere sau declarație. Am declarat tot ce mi s-a întâmplat fără să mint, pentru că am jurat pe Biblie. Mai ales că toate discuțiile s-au purtat pe telefon, iar stenogramele sunt la ordinea zilei”, a afirmat șeful LPF.

Dumitru Dragomir a explicat și contextul în care s-ar fi simțit șantajat. „Pe scurt, am fost anunțat la telefon de Sorin Alexandrescu (directorul general al Antena TV Group – n.r.) să vorbesc cu un director, sau eu să mă duc la el, de la RCS&RDS, să-l trimit la el, pentru că are ceva foarte tare cu domnia sa, și că le-a scos niște TV-uri de pe grilă și că erau ei în mare scandal. Mi-a spus că vine a doua zi pe la mine, pe la Ligă, dar nu a mai venit. Mi-a trimis apoi o hârtie, fără dată, fără semnătură, dar cu antetul de la Intact, și cerea să răspund la niște întrebări, așa, nu știu, foarte…despre un contract dintre firma Bodu cu RCS&RDS. Fiind ani de zile patron de presă, le-am trimis un răspuns corect. Bineînțeles că m-am simțit șantajat, oricine se simte, mi-a dat și telefon. În orice caz, nu vreau să fac rău cuiva, dar ei față de mine au greșit, nu m-am simțit bine…”, a relatat șeful LPF.

Dragomir a adăugat că nu a mers la „acel director” despre care îi vorbise Alexandrescu. „Nu am mers la acel director. Nu am vorbit cu el. I-am spus lui Sorin Alexandrescu: «Du-te, băi, de-aci cu vaca. Ce treabă am eu cu Bendei?»”, a spus el, făcând referire la un reprezentant al RCS&RDS.

sursa: Mediafax

articol scris de Catalin Lupasteanu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Se schimbă cartea de identitate. Obligație la preschimbare buletin. Ai neapărat nevoie de procură
Se schimbă cartea de identitate. Obligație la preschimbare buletin. Ai neapărat nevoie de procură
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×